Ministrul transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat ieri într-o emisiune TV că „dacă ne ajută şi vremea, vom deschide tronsoanele trei şi patru Lugoj Deva, deci de la Sibiu până la Nădlac se va circula în regim de autostradă”, informează Ziarul Financiar, care citează Mediafax.
Asociaţia Pro Infrastructura spune că nu există această posibilitate din luna iulie, circulaţia pe autostradă de la Sibiu la Nădlac fiind realizabilă în cel mai bun caz în 4 ani, optimist în 5-6 sau realist în 7 ani.
Autostrada Sibiu-Nădlac ar putea fi gata în cel mai fericit caz peste patru ani, în condiţiile în care lucrările vor fi gata la finalul lunii iulie, însă mai puţin pe un tronson de 12 km unde vor fi construite două tuneluri speciale pentru urşi care aproape vor tripla costurile pe acea bucată de drum. Pentru a ocoli tronsonul de 12 km de autostradă, şoferii vor merge pe drumul naţional DN68A pe o distanţă de 15 km între nodurile Holdea şi Margina.
„Efectiv, se parcurg numai 3 km în plus, însă DN68A este un drum cu multe viraje, o bandă pe sens, periculos şi cu denivelări. La acesta se adaugă ieşirea şi intrarea pe autostradă. Un tronson cu atfel de probleme între două lungimi mari de autostradă va duce la formarea de blocaje”, a spus Ionuţ Ciurea, vicepreşedinte şi director executiv al asociaţiei Pro Infrastructura, specializată în monitorizarea lucrărilor de infrastructură. El a subliniat faptul că cele două tuneluri pentru a permite animalelor sălbatice să traverseze perimetrul autostrăzii erau necesare, lipsă lor punând în pericol siguranţa traficului, informează Ziarul Financiar.
„Tronsonul de 12 km va fi gata în 4 ani în cel mai bun caz, 5-6 într-o estimare optimistă şi în 7 ani dacă analizăm realist. Deja pe A1 am vazut accidente cu urşi şi cu un cerb şi în contonuare vor exista astfel de incidente”, a subliniat Ionuţ Ciurea.